Gimnasta Diana Chelaru s-a retras oficial din activitatea competiţională

Gimnasta Diana Chelaru s-a retras oficial din activitatea competiţională, la Campionatul Naţional al maeştrilor şi al echipelor de cluburi, desfăşurat la finalul acestei săptămâni, la Oneşti.

Diana Chelaru a fost aplaudată la scenă deschisă în cadrul festivităţii de retragere şi copleşită de flori, gimnasta arătându-se emoţionată în faţa spectatorilor din Sala Sporturilor “Nadia Comăneci”.

Începând de vineri, sala oneşteană a găzduit Campionatului Naţional al maeştrilor şi al echipelor de cluburi. Titlul naţional pe echipe la feminin a revenit clubului Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva, iar la masculin clubului Dinamo Bucureşti.

De asemenea, la individual-compus masculin, câştigătorul a fost componentul lotului olimpic Andrei Muntean (Dinamo Bucureşti, 86.400 puncte), în timp ce la feminin, nu a fost acordat, din cauză că nu a fost întrunit numărul regulamentar de concurente.

Echipa feminină campioană a României a fost formată din sportivele Asiana Peng, Andreea Iridon, Ana Maria Ocolişan şi Ştefania Stănilă, iar cea masculină din gimnaştii Flavius Koczi, Andrei Muntean, Andrei Ursache şi Robert Ghiuzan.

Podiumul la feminin: Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva (165.825 puncte), ASJ Bacău (cu vicecampioana mondială la sol, Diana Chelaru, în componenţă, total 157.100) şi CSŞ Gimnastică Focşani (152.625)

Podiumul la masculin: Dinamo Bucureşti (252.450 puncte), CSM LPS Bistriţa (259.050), CSM Lugoj (233.850).

Sursa: MEDIAFAX

Advertisements
This entry was posted in Romanian Version. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s